Funcţionând ca o filială a Muzeului Naţional de Artă, Muzeul Colecţiilor de Artă este găzduit de Palatul Romanit care datează din 1812. Muzeul a fost înfiinţat în 1978, iar patrimoniul său constă din colecţii adunate prin intermediul diverselor şi amplelor donaţii private. În timp, colecţiile au ajuns să numere aproximativ 12000 de opere artistice, expunând, în ceea ce priveşte artiştii internaţionali, nume precum Gustave Courbet, van Gogh, Pissarro, David Teniers şi Antoine Bourdelle.

Un accent deosebit este pus pe lucrările realizate de artişti români (Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuşi, doar pentru a enumera câteva nume) şi care formează, de fapt, cea mai mare parte a patrimoniului de arte frumoase al muzeului. Dincolo de artele frumoase, Muzeul Colecţiilor de Artă expune şi o colecţie variată de artă populară li decorativă (lucrări româneşti, cât şi internaţionale): mobilier, textile, covoare, icoane, ceramică şi altele asemenea.

Nume:
Muzeul Colecţiilor de Artă
Adresă:
111, Calea Victoriei, Bucureşti, România
Telefon:
0040 021 2129641 / 0040 021 2121749
Website:
www.mnar.arts.ro

111, Calea Victoriei, Bucureşti, România

Sus