Muzeul Naţional de Artă al României expune cea mai cuprinzătoare şi mai importantă colecţie de lucrări de arte frumoase din ţară. A fost amenajat în fostul Palat Regal din Bucureşti, o clădire istorică ce datează din 1837, iniţial ridicată la ordinul lui Alexandru Ghica. Proximitatea faţă de Ateneul Român sporeşte vizibilitatea turistică a muzeului, deşi, la drept vorbind, muzeul este, indiferent de împrejurimile sale, un obiectiv turistic în el însuşi ce nu ar trebui omis de către vizitatorii Bucureştiului.

Patrimoniul artistic al muzeului este distribuit în două galerii, anume, Galeria Naţională şi Galeria de Artă Europeană. Galeria Naţională expune lucrări realizate de renumiţi artişti români, cum ar fi Theodor Aman şi Nicolae Grigorescu, pentru a nu mai pomeni de colecţia amplă de sculpturi realizate de Constantin Brâncuşi, probabil cel mai renumit artist de origine română care a contribuit în mod consistent la istoria artei internaţionale.

Galeria de Artă Europeană prezintă lucrări de Monet, Rembrandt, Renoir, El Greco, Cezanne şi Rubens, doar pentru a enumera cele mai rezonante nume. Pe scurt, Muzeul Naţional de Artă din România este, cel mai probabil, unul dintre cele mai pline de satisfacţii escale pe circuitul turistic al oraşului pentru vizitatorii animaţi de interese artistice. Trebuie reţinut că Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Zambaccian şi Muzeul Theodor Pallady îşi deschid porţile sub patronajul Muzeului Naţional de Artă din România, fiind administrate ca filiale ale acestuia.

Nume:
Muzeul Naţional de Artă al României
Adresă:
49-53, Calea Victoriei, Bucureşti, România
Telefon:
0040 021 3133030
Email:
national.art@art.museum.ro
Website:
www.mnar.arts.ro

49-53, Calea Victoriei, Bucureşti, România

Sus