Pentru turiştii care vor să înţeleagă mai bine istoria poporului român, nu există o idee mai bună decât aceea de a vizita Muzeul Naţional de Istorie a României. Muzeul a fost fondat în 1970 în interiorul unei clădiri istorice, iar două dintre cele mai dificile perioade prin care a trecut au fost marcate de cutremurul din 1977 şi de Revoluţia din 1989, când atât clădirea, cât şi misiunea şi identitatea muzeului au fost succesiv afectate.

În prezent, prin intermediul exponatelor prezentate, muzeul reface istoria naţională din vremuri preistorice până în prezent, fără a neglija evul mediu şi epoca modernă. În ciuda faptului că diverse secţiuni ale muzeului trec printr-o constantă restaurare, muzeul ocupă o suprafaţă totală de 8000 de metri pătraţi, însumând aproximativ 60 de săli de expoziţie (cele mai multe fiind, totuşi, închise vizitelor). Însă, chiar şi în aceste condiţii, sunt multe de văzut şi de admirat la Muzeul Naţional de Istorie a României.

De exemplu, Tezaurul Pietroasa Şi tezaurul Apahida, care fac parte din Tezaurul Naţional, pot fi vizitate. De fapt, Tezaurul Naţional este una dintre atracţiile majore ale muzeului, iar valoarea istorică a Tezaurului Pietroasa a fost deja recunoscută în repetate rânduri. Columna lui Traian este un alt exponat preţuit accesibil vizitelor publicului. Trebuie pomenite şi Lapidariul şi Colecţia Numismatică.

Pe scurt, Muzeul Naţional de Istorie a României este unul dintre muzeele de top pe care turiştii le pot vizita în Bucureşti. Amploarea colecţiilor sale, precum şi valoarea exponatelor, îl recomandă în această calitate. Mai mult, există numeroase expoziţii temporare şi evenimente organizate de muzeu sau în care muzeul este implicat, şi care probează importanţa acestei instituţii pe scena culturală a oraşului Bucureşti, precum şi la nivel naţional.

Nume:
Muzeul Naţional de Istorie a României
Adresă:
12, Calea Victoriei, Bucureşti, România
Telefon:
0040 021 3158207
Email:
edpr@mnir.ro
Website:
www.mnir.ro

12, Calea Victoriei, Bucureşti, România

Sus