Administrat ca ramură a Muzeului Naţional de Artă din România, Muzeul Zambaccian constă exclusiv din colecţiile private adunate de Krikor H. Zambaccian, un prosper om de afaceri de la începutul şi mijlocul secolului al XX-lea care, datorită pasiunii sale pentru artă, s-a apropiat cel mai mult de ideea de întruchipare a unui Mecena autohton.

Pe lângă faptul că a fost un pasionat colecţionar, Zambaccian a susţinut şi încurajat activitatea artiştilor reputaţi, cât şi a celor în curs de afirmare, din vremea sa.

Muzeul şi-a deschis porţile în 1947, moment ce a coincis cu prima donaţie pe care Zambaccian a făcut-o către statul român. Ocupă chiar reşedinţa în care a trăit colecţionarul, şi constă din lucrări produse de artişti români şi francezi. Este adevărat că lucrările româneşti predomină, ca număr, asupra capitalului artistic străin, cu elemente de interes precum opere de Grigorescu, Luchian, Pallady, Aman, Tonitza şi Brâncuşi, doar pentru a enumera câteva nume. Însă şi colecţia franceză merită apreciată, întrucât adună laolaltă nume precum Delacroix, Renoir, Sisley, Pissarro, Cezanne, Picasso, Matisse, Utrillo, Marquet şi alţii, însumând 19 valoroase picturi.

Nume:
Muzeul Zambaccian
Adresă:
21 A, Strada Muzeul Zambaccian, Bucureşti, România
Telefon:
0040 021 2301920
Website:
www.mnar.arts.ro

21 A, Strada Muzeul Zambaccian, Bucureşti, România

Sus